Două metode de stabilire a prețului unui produs sau serviciu

Un element important în activitatea unei societăți este prețul de vânzare sau livrare a produselor respectiv serviciilor. Nu de puține ori clienții își fundamentează alegerea în primul rând pe baza acestuia cu toate că un preț mic nu înseamnă automat o "afacere bună", mai important fiind de fapt raportul calitate/preț. 

Deși teoria economică poate prezenta mai multe metode de stabilire a prețului, în practică există două metode fundamentale, restul fiind derivate din acestea: 

1) Stabilirea prețului plecând dinspre cost spre piață: este metoda clasică și presupune obținerea prețului de vânzare pornind de la costurile totale ale companiei cu produsul/serviciul respectiv la care se adaugă marja dorită. Mecanismul de calcul este următorul:

Dezavantajul acestei metode este faptul că în cazul în care costurile (directe și indirecte) nu sunt optimizate, nu vom putea fi competitivi deoarece alte companii care au costuri de producție și funcționare mai mici vor oferi produse/servicii similare la un preț mai mic.

2) Stabilirea prețului plecând dispre piață spre cost: cea de-a doua metodă, spre deosebire de prima, presupune obținerea prețului de vânzare în funcție de cât este dispusă piața să ofere și optimizarea ulterioară a costurilor ținând cont de "prețul pieței" și marja dorită. Pentru acest lucru sunt necesare studii de piață, analiza prețurilor și vânzărilor altor produse similare comercializate de competitorii direcți, analiza marjelor practicate în  sectorul de activitate respectiv etc. Principiul de calcul este următorul:

Dezavantajul acestei metode este faptul că, din dorința de a obține un preț cât mai competiv în piață, se poate ajunge la obținerea de produse sau servicii de o calitate slabă, fapt generat de costurile mici de producție: se vor folosi materiale mai ieftine, forță de muncă mai ieftină și implicit mai slab calificată, furnizori mai ieftini și care vor oferi servicii pe măsură etc. 

Pentru a evita dezavantajele implicate de metodele de mai sus, companiile trebuie să folosească un mix al acestora prin luarea în considerare a prețurilor de piață, dar optimizarea costurilor în măsura menținerii calității produselor/serviciilor. Rezultatul va fi, probabil, un preț de vânzare mai mare decât al competitorilor direcți, însă o strategie de marketing în care se va pune accent pe calitatea oferită clienților îi va face pe aceștia să plătească mai mult pentru un produs de o calitate bună, decât mai puțin pe un produs de o calitate îndoielnică. Până la urmă cel mai mult contează dorința consumatorului căruia compania i se adresează, iar dacă tot ce acesta își dorește este un preț mic, îl va primi făcându-se rabat la calitate. 

Înainte de a încheia, as face o mică paranteză: în domeniul autoturismelor, dacă în trecut o mașină cumpărată de nouă funcționa aproape "pe viață", astăzi multe autoturisme noi, după 2-3 ani de funcționare au probleme grave și devin adevărate rable pe patru roți. Acest lucru se întâmplă pentru că în trecut, nefiind capacitate de producție suficientă pentru toți clienții care își doreau o mașină, companiile puteau practica prețuri de vânzare care să acopere costurile necesare producerii de autoturisme de calitate (foloseau metoda 1). Astăzi, când capacitatea de producție (și producția) este mai mare decât cantitatea pe care piața o poate (o dorește) cumpăra, companiile, în disperarea de a vinde cât mai mult, pentru a obține prețuri de vânzare cât mai mici, reduc costurile continuu, iar rezultatul final este punerea pe piață de autoturisme de "unică folosință". Chiar astazi am văzut o reclamă la televizor cu un Citron "Elize nu știu cum", berlină de clasă compactă, testată pe circuit, care arăta foarte bine și costa 8500 de euro. Mă întreb cum se va comporta peste 4-5 ani de exploatare :) 

Subscribe to Un mod diferit de a privi Economia by Email